luni, 23 ianuarie 2012

Informaţia costă. Anarhocapitalismul de stat

Ieri am fost să depun un dosar la Judecătoria din oraşul C, de unde trebuie să iau o hârtie pentru a rezolva o problemă în oraşul B, căci altfel creditorii nu mă vor lăsa să-mi trag sufletul, aşa cum se cuvine.
Deşi aveam o adresă de la un expert din oraşul B, în care solicitarea era formulată clar şi distinct, deşi aveam toate actele necesare tristului demers, doamna (cu plete blonde, fără nici cea mai mică aluzie) de la biroul din oraşul C a mai solicitat o cerere în numele meu personal, îndrumându-mă către o dactilografă de la subsolul clădirii. Dactilografa s-a dovedit cumsecade, atenţionându-mă că cererea trebuie făcută în numele persoanei care mă însoţea, ca reprezentant al drepturilor minorilor intraţi fără voia lor în această poveste. Aşa e procedura. Pe măsură ce erau transcrise la maşină datele printate la biroul din oraşul B, am aflat că mai este nevoie de-o adeverinţă medicală şi de încă un exemplar din celelalte acte (eu fiind pregătită numai cu două exemplare). În acelaşi spaţiu se aflau trei xeroxuri la care cozile erau interminabile. După ce am achitat taxa de 15 lei pentru dactilogarfiereea celor câteva rânduri şi înainte de a ieşi din clădire pentru a căuta un alt xerox, m-am apucat să-mi aranjez hârtiile pe colţul unei măsuţe. Nici nu am apucat să ating vreuna din hârtiile împrăştiate, că un domn care pur şi simplu stătea pe un scaun acolo îmi spune că acela e un spaţiu privat. Cu alte cuvinte, măsuţa era plătită de el. - OK, îmi cer scuze, e vorba de câteva secunde, zic eu, amintindu-mi că pieţarii te lasă să-ţi aranjezi sarsanelele pe măsuţele închiriate de ei. - Doamnă, nu înţelegeţi că nu aveţi voie la măsuţa asta? Că s-a întâmplat să ne mai dispară hârtii. - Bine, dar nu văd nici-o hârtie aici, în afară de ale mele. - Nu mă refer la dumneavoastră, adaugă rânjind către o doamnă costumată în robă neagră, dar trebuie să luăm toate măsurile. - Domnule, chiar nu înţeleg...- Doamnă, să ştiţi că eu pot să chem şi jandarmii...Înainte de-a apuca să deschid gura, persoana care mă însoţea mă trage de mână spre ieşire, că n-are rost să-ţi pui mintea cu ăştia.
Revenite cu actele acolo unde trebuia să depunem dosarul, în timp ce i le înmânam doamnei care ne trimisese la dactilografă, o întreb despre adeverinţa medicală. - Da, zice ea alene. - Şi în afară de adeverinţă mai este nevoie de vreun act? - Puneţi la dosar tot ce credeţi dumneavoastră că mai este necesar. - Păi de unde să ştiu eu ce act mai este necesar? - Trebuia să vă informaţi înainte de-a veni aici. - Dar eu înainte de-a veni aici m-am consultat cu un notar, iar acum aflu că asta nu e suficient. - Doamnă, eu nu sunt obligată să vă dau nici-o informaţie, trebuia să angajaţi un avocat. - A, deci asta era problema! Şi, eventual, să mi-l recomandaţi dumneavoastră! Ba da, sunteţi obligată să mă informaţi cu toate datele necesare legate de acest dosar, din moment ce sunteţi angajată pentru asta într-o instituţie de stat, iar eu sunt contribuabil. - Doamnă, vă rog să părăsiţi biroul, că nu dumneavoastră aţi făcut cererea, ci persoana care vă însoţeşte. - Da, dar ea a făcut cererea pentru un dosar care mă priveşte pe mine, şi apropo, ne-aţi dezinformat prima dată... - Dacă nu ieşiţi acum din birou, chem jandarmul! - Haideţi,  chemaţi-l! – se deşteaptă în mine Florin. 
Formează un număr, şi peste câteva secunde în încăpere intră în forţă un om înalt ca bradul, bine hrănit şi bine echipat. Puţin derutat în faţa a trei femei care se uitau una la alta, se recomandă, la care mă recomand şi eu (inclusiv cu afilierea instituţională, nici nu ştiu de ce mi-a venit aşa) şi reprezentantul ordinii publice mă conduce spre ieşire. Străbatem în tăcere culoarele judecătoriei din oraşul C şi ajunşi la ghişeul lor, sunt înconjurată de vreo şapte clone ale aceluiaşi individ. Şeful, de la birou întreabă: - Ia spuneţi doamnă, ce s-a întâmplat? Îi povestesc întâmplarea de mai sus şi în concluzie el îmi cere buletinul. - De acord, dar vă rog să vă legitimaţi şi dumneavoastră! - Sigur, sigur, îmi promite în timp ce copiază datele din cartea mea de identitate, adăugând aspru, dur, dar exigent: - Doamnă, deocamdată noi nu o să luăm nici-o măsură împotriva dumnevoastră. - Dar aţi putea să luaţi măsuri împotriva mea pentru că am pus o întrebare? - Doamnă, vă dorim o zi bună!
Ieşind din judecătorie încep să plâng şi în acest timp mă sună o bună prietenă. Aflând ce s-a întâmplat, copleşită de indignare, mă sfătuieşte să fac o reclamaţie pentru abuz în serviciu împotriva celor care m-au umilit.
Ieri eram hotărâtă să fac reclamaţia, dar astăzi este o altă zi, în care îmi ajunge că am scris despre mica mea întâmplare kafkiană.
                             
                                                                                             

Un comentariu:

  1. Mi s-a atras atentia ca in Romania , duminica este (inca)zi libera. De unde am tras concluzia ca nu mi-am reglat ceasul blogului si n-am tras podul de la mal.
    Precizez ca eu am postat marti, pe 24 ianuarie 2012 povestioara de mai sus, pentru ca altfel ar insemna ca lucrurilie s-au intimplat intr-un timp de pura si simpla literatura, lipsita de viata si har.
    Postarea despre Joe Black am sters-o din ratiunile cetatii eterne, si nu din acelea ale statului actual.

    RăspundețiȘtergere