noi nu vom mai fi pe pământ
nu ne vom mai ţine de burtă
de durere şi râs
.........................)altă continuare, alta, altă dată
Dar atunci nu vom mai avea treabă cu nimeni şi nimic de pe-aici? Vom rămâne la un set de cuvinte stoarse şi "însetate de viaţă" precum lumina dintâi?
"Suntem prin ceea ce am acumulat netrăind"? Admiţând că Emil Cioran a vrut să spună astfel ceva, fascinat de propria expresia - însemană că noi nu vom fi decât din momentul în care se vor materializa viziunile paradisului/fericirii pe care le-am purtat de colo-colo cu mintea noastră?
Şi nu vom fi astfel decât de la începutul dematerializării noastre care nu va avea sfârşit? Iar atunci vom putea ca să spunem : ) Suntem prin ceea ce nu vom şti să vedem trăind? Sau "măcar": a fi în viaţă este minunea pe care o trăim zi de zi - aştepându-ne vechile trupuri purificate?
"Tu nu vei fi decât ceea ce nu eşti, şi întristarea de a fi ce eşti" (tot Cioran, tot din memorie). Dar de ce întristarea, de ce?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu