Astăzi am auzit o mare prostie „citată” într-un film românesc realizat la puţin timp după 1989 (juca în el şi regretatul Dinu Mananolache) care m-a întristat prin evocarea atmosferei de prostie snoabă şi kitsch ce cotropiseră societatea în acei ani: „Iubirea nu este calitatea celui care iubeşte, ci meritul celui care este iubit”.
Chiar dacă autorul aforismului nu este probabil decît un nefericit cu probleme de supradimensionare a ego-ului şi penibile vanităţi de vedetuţă, formula (vrînd-nevrînd) are atingere cu păguboasa ideologie a absenţei ideii dezinteresate a datoriei şi recunoştinţei, secondate de inventarea altor şi altor drepturi şi a cererii nesfîrşite de recunoaştere a acestora. Care transformă treptat societatea într-o adunătură de monştri egoişti, suficienţi şi superficiali, cărora nu le mai ajung drepturile „clasice” şi legitime ce au făcut obiectul revoluţiilor din secolele XIX şi XX.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu