Un titlu fericit: Virgil Nemoianu, Calmul valorilor, Editura Dacia, Cluj, 1971.

Nu am cartea la îndemână în acest moment, dar pot spune că în cuprinsul ei se află articole despre poezia română și despre poezia engleză sau americană, despre autori români și străini, despre probleme de filosofia culturii. Cu bibliografia occidentală „la zi” în acel moment.
Nu fiindcă nu aș avea astăzi și mâine alte griji și probleme personale mi-a venit în minte titlul acesta împreună cu gândul că ar fi bine ca principala tendință europeană să fie spre un timp al calmului valorilor. Dar mă gândesc că de acest ritm al timpului depind într-o măsură considerabilă și liniștea și echilibrul nostru, al fiecăruia.
Fiindcă în acest moment lumea este mult prea agitată după gustul meu.
Iar cultura consumului (de la cele necesare până la un anumit punct, la cele interzise – acestea din urmă generând și cultura derizoriului, a răului și a morții) a atins paroxismul.
Nu zic că ar fi nevoie de austeritate pentru a ne „resemna” cu consumul și cultivarea valorilor culturale. Zic numai că e prea mult zgomot de fond.
Dar până și mașinile au nevoie de liniște pentru a funcționa cum trebuie.