Iubește-mă, mamă

și ai grijă cum calci la noapte prin bucătărie

fiindcă numai din perspectiva mea se complică

tot ceea ce pentru alţii e simplu

minunatul sos alb pentru tăieţei şi blândele, uitatele idei

ziduri verzi se retrăgeau într-un paradis

când am spart un set de pahare

și milă mi-a fost de sertarele deodată goale

ai grijă mai ales în preajma ferestrei,

căci ciob la ciob trage

și-apoi plimbă-te liniștită

căutându-mi oglinda

fiindcă eu, după cât am putut

am măturat și te-am ascultat:

i-am iubit pe toți cei care-au avut nevoie de mine

și-am așternut această ordine pe niște coli albe, veline

dar poate-un ciob albastru s-a ferit din cale

și-atunci, nu știu de ce

te-am rugat

Iubește-mă ca atunci când n-am luat

de prima dată la facultate

ca atunci când m-am născut nedorită ca fată

ca atunci când îți vorbeam numai despre himere

ca acum când vorbesc numai despre mine

ca și cum nici n-aș exista cu adevărat

iar degetele astea umflate

și toată carnea care-a luat-o razna

nu-mi mai spun nici măcar

noapte bună.

Eu atât voiam să le spun

se uitau siderați la mine când le predicam

teoria legăturilor interzise

ca la un marţian ca la un cimpanzeu

ca la o parvenită etic

eu doar atât voiam să le spun

că dragostea poate fi mortală

dar ei știau asta cu mult mai bine

că vremea asta înnorată

îmi dezvelește creierii

mai ales pe la 8 dimineaţa

prin intersecţie

ei simt că am un pic de timp liber

că e singurul moment

când se pot aşeza fără să apese

că plantele sunt veșnice și eu întârzii la nesfârșit

când nunta abia încape în cer şi în zilele noastre

eu atât voiam să le spun

Oricât

mi-ai cere să fiu realistă

să spun ceva cu cap şi coadă

mai simplu

ca să-nţeleagă toată lumea

adorm la-ntâmplare

din vârful degetelor

și urc până la inima ta

*

oricât ai încerca

e la fel de dincolo

cel mai frumos tablou îl pictezi

prin domesticire

sub pălăria oraşului

*

oricât aș plânge

fluturele furtunii

și-al războiului

numai dragostea mă-mpiedică să plec

*

oricâte alunecări ale creierului

şi surpări de imagini

eroziuni ale părţilor componente

o fericire sumbră pluteşte în ele:

superba-mbolnăvire

trezindu-te la viață.

Citește-mi dacă se lasă întunericul

și flutură peste ape

oricum m-aș îmbrăca

oricine alta aș fi.

Am crezut că poezia mă poate lecui

când e noapte pe lumea asta

și-am scris ceva despre ploaie

aici, în dreptul ferestrei

fără nici-o legătură

cu ziua de ieri.

Am trecut apoi de zeci de ori peste pod

ca și cum nici nu ar fi trebuit

să aibă vreun rost

și urmele au început să se șteargă.

Citește-mi dacă se lasă întunericul

atât spre nord

cât și spre cer

ajută-mă să închei cu bine

această dimineață inversă.

Uz și abuz

«Dire “tu te souviendras”, c’est aussi dire “tu n’oublieras pas”. Il se pourrait même que le devoir de mémoire constitue à la fois le comble du bon usage et celui de l’abus dans l’exercice de la mémoire (...)
Comment est-il possible de dire “tu te souviendras”, donc tu déclineras au futur cette mémoire qui se donne comme la gardienne du passé? Plus gravement: comment peut-il être permis de dire “tu dois te souvenir”, donc tu dois décliner la mémoire au mode impératif, alors qu’elle revient au souvenir de pouvoir surgir à la façon d’une évocation spontanée, donc d’une pathos, dit le De memoria d’Aristote? Comment ce mouvement prospectif de l’esprit tourné vers le souvenir à la façon d’une tâche à accomplir s’articule-t-il sur les deux dispositions laissées comme en suspans, celle du travail de mémoire et celle du travail de deuil, prises tour à tour séparément et en couple?». (Paul Ricoeur, La mémoire, l’histoire, l’oublie, Paris, Éditions du Seuil, 2000, p. 106).

Fotografii grăbite din vara trecută

şi

l’album du congrès 2013 en ligne : http://www.flickr.com/photos/98778586@N02/

în pauzele căruia am dat câte o fugă prin locurile fortografiate mai sus (prea cunoscute pentru a le nominaliza), dar şi în alte locuri în care m-au lăsat bateriile

SARAMURĂ URECHI DE SOMON FĂRĂ STRICARE SAU DIN GREŞELI SE-NVAŢĂ

În timp ce urechile (patru la număr) aşteaptă să se decongeleze într-un vas cu apă, decojiţi o roşie românească enormă de grădină şi trei megaroşii greceşti bine copate, cărnoase, zemoase şi scoateţi seminţele din doi ardei foarte graşi şi doi ardei Kapia foarte lungi. Toate acestea mărunţite răsurnaţi-le într-o oală cu apă clocotită şi lăsaţi-le apoi să fiarbă la foc mic, după ce aţi presărat sare, în timp ce într-o tigaie cu ulei de măsline căliţi bucăţile portocalii-rozalii de peşte. Şi tot în acest timp, cu viteză maximă curăţaţi două căpăţâni mari de usturoi şi zdrobiţi căţeii, iar pe o altă porţiune a mesei tocaţi mărunt mici legături de leuştean, mărar, pătrunjel, busuioc şi cimbru. După ce fiertura a dat de mai multe ori în clocot, adăugaţi verdeaţa tocată şi lasaţi-o la fiert preţ de un minut. Adăugaţi usturoiul şi lăsaţi-l să dea un clocot, apoi închideţi focul.

Cel mai important este să răciţi rapid toată această fiertură într-un vas mai mare cu apă rece pe care o tot împrospătaţi şi să depozitaţi saramura astfel răcită în frigider. Altfel, în lipsa unor instrumente pentru selectarea câtorva bacterii (în timp ce saramura susură şi fermentează la numai câteva ore după preparare) în vederea creării unor anticorpi de luptă împotriva alterării acestui tip de mâncare – vor fi fost zadarnice toate tăieturile, înţepăturile, zgârieturile, petele, mirosurile menajere din palme şi tot aburul.