DIN SACUL CU POVEŞTI DE ADORMIT ŞI COPT

Nu mă pot gândi la el decât ca la punguţa din care răstorni piese de puzzle, ca să recompui un tablou, o secvenţă, şi să te duci apoi la o epocă. Ştiu că e o imagine stoarsă, şi-o să vedeţi de ce !

Oare e fenomen sau tendinţă, atitudine a unei epoci însetate de emancipare sau pur şi simplu o excepţie, un chef de citit al unui om îmbătat de optimism, pura şi simpla pohtă de cunoaştere, dincolo de orice obligaţie?

Tatăl meu a fost o excepţie ?

Dedicaţiile erau foarte simţite şi chiar dacă uneori par oarecare şi formale, erau frumoase.

Ideea dedicaţiei  pe-o carte pe care nu ai scris-o tu, cel care o faci cadou, parcă sporeşte valoarea dărniciei.

O lume drăguţă, amabilă, care avea mult timp la dispoziţie.

Ca să înţeleg de ce lumea românesca este aşa cum este, să văd, până la fundul acestui sac, cam ce se citea în trecutul recent, cam ce citeau strămoşii mei recenţi, cei mai apropiaţi, mai precis mama si tata. Eheiii...dar de unde mă aşteptam să găsesc cauze incriminatoare, căci explicative ale răului general de care suferă România, pe măsură ce scoteam din sac carţile destinate coacerii unei pizze la aer curat, mă luminam şi mă gândeam la cauzele din noi, din prezent.

De bine de rău, când se citea « Romanţa samovarului », în cuptorul ăsta se preparau chestii elaborate, nu sălbăticii ca-n gară.

Cam ce citeau ai mei (oamenii, în general) acoperea cam toate domeniile cunoaşterii şi mă gândesc că setea asta de cultură compensa frustrările unor generaţii anterioare care au înfăptuit, căci n-au avut încotro. Ţineau neapărat să ştie ce e, de pildă, cu atomul, cu acceleratorul de particule, cu climatologia. Asta era partea bună a dogmei educaţiei în spiritului materialismului dialectic si istoric.

Super tare!, Radu I. Câmpeanu, Incursiuni într-un univers posibil, microinfinit :« jungla subnucleară », fascinaţia cercetării, index : Accelerator de particule, Antiparticule, Atracţie diferenţială, Bozoni ( ?), Cluster de galaxii ( ?), Centrul European de Studii Nucleare, Frumuseţe, ( !!), Gaura albă, Gaura neagră, Nebuloasa, Pitica albă, Pitica roşie, Radiaţie cosmică, Stranietate, Supernovă, Univers deschis, Densitatea magică a universului!

Citez, ca sa arăt compensaţia magică a dezvrăjirii : « Frînarea recesiei universale era evident legată de densitatea medie a materiei Universului. Există o densitate ’magică’ a  materiei la care atracţia gravitaţională nu poate inversa sensul de deplasare a galaxiilor, dar le reduce viteza pîna la o valoare ce rămîne constantă. Universul ‘inchis’ ar corespunde unei densităţi mai mari decît ‘densitatea magică’ » (p.209). Din păcate n-am notat anul apariţiei acestei cărţi, cred că e vorba de anii ’70 şi cartea e simplu, la ţară.

S.I. Kostin, T.V. Pokrovskaia, Climatologie. Metode de prelucrare a datelor climatologice, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1964, Traducere de R. Donici (Oare urmaş allui Alexandru ?). Ce le trebuia, totuşi, alor mei, climatologia ? Ştiu că mama o ţinea, când eram mică, lângă o carte cu modele de  rochiţe şi şerveţele. De-asta să fi fost ? Că istoria şi geografia erau o singură specializare în cadrul aceleiaşi facultăţi ?

Ion Drăghici, Esenţa vieţii, o carte cu subiect din biologie. Şi nu din filosofie, cum eronate în aviditatea lor febrilă se-apucaseră degetele mele s-o răsfoiască. Cu rezumat în engleză şi rusă. Despre determinismul biologic, metabolism, hazard, posibilitatea creării artificiale a a unor sisteme vii...Acum vine Mircea Steriade, candidat în ştiinte medicale, Activitatea creierului. Pur şi simplu!, Editura Ştiintifica, Bucuresti, 1959. Asta cred că s-a rătăcit de pe la unchiul meu doctorel, că nu-i cred pe-ai mei de-o curiozitate ştiinţifică atât de bolnăvicioasă! Urmează, în sac, ceva mai parfumat: Plantele medicinale si aromatice de la A la Z, de Dr. Farm. Ovidiu Bojor ( Institutul pentru controlul de stat al medicamentului si cercetării farmaceutice- aşadar, se poate!) şi biolog  Mircea Alexan (trustul Plafar), Bucuresti, 1982, lucrare editată de RECOOP. Apoi A.D. Moore, Inventie, descoperire, creativitate, în româneşte de ing. I.Andrei, Bucureşti, 1975.

I.M.Ştefan/Edmond Nicolau, Scurtă istorie a creaţiei ştiintifice românesti; înainte de clasificarea pe domenii, neapărat trebuie citit capitolul despre « Preocupări şi realizări ştiintifice la geto-daci » , « Elemente ştiinţifice şi tehnice în perioada formării poporului român ».

Solomon Marcus, Timpul. Îmi trebuie mie neapărat! Măcar pentru subtitluri precum: „irealitatea evenimentelor viitoare”; „logica temporală”; „colonizarea globală a timpului”; „scenariul, auxiliar al cronosofiei”; „timpul de zi si timpul de noapte”; „timp nesecvenţial la T.S. Eliot”; „ceasurile interne”; „misterul timpului”; „călătoria în timp”. Şi are 381 de pagini mărunte, mărunte şi parcă-mi spune multe mai mult decât Hawking.

J.D. Bernal, Ştiinţa in istoria societăţii, Editura Politică, Bucuresti, 1964; ni se spune că traducerea a fost efectuată după originalul englez, dar nu şi de cine, în ruptul capului. Oricum, cred că e vorba de-un colectiv, căci lucrarea însumeaza fix 1001 pagini scrise extrem de mărunt, format  apropiat de A4, cu indice de materii şi nume cu tot !

De ce trebuia să-nţelegi atâtea şi-atâta?

Geo Bogza, Pagini contemporane, 1944-1956, Editura Tineretului, 1957- mină de aur, nu altceva, cu poza lui alb-negru pe hârtie foarte bună, masiv, masiv volum ! Supracopertat lucios şi distins, dichisit.

Sorana Gurian, Zilele nu se întorc niciodată, din păcate nu-s decât paginile de la 67 la 384, aşa că nu ştiu când şi unde-a apărut, dar mă interesez. Ştiu anecdota cu Lovinescu.

Gheorghe Bejancu, Logodnicii din linia întâi, roman, Editura Militară, Bucureşti, 1985.

Avram D. Tudosie, Mihai Burduja, Pe dealuri dogorite de podgorii, Editura Sport-Turism (antologie de versuri si proză dedicate vinului !).

Gheorghe Neamţu, Vasile Grigore Borgovan, Editura Didactică şi Pedagogică. Îi privesc poza mai mult monastică, decât pedagogică şi mă gândesc c-a fost un personaj important, daca cineva i-a dedicat o carte şi-o cercetare. Cuprinsul cărţii e halucinant : Viaţa şi activitatea lui Vasile Gr. Borgovan. O transcriu fascinată că n-am auzit de acest personaj care-a făcut ceva pentru cultura româna. Şi sunt şocată gândindu-mă câte altele ignor. Numai din capitolul « Viaţa şi activitatea lui Vasile Gr. Borgovan » aflu c-a fost profesor la Preparandia din Gherla, Profesor la Şcoala de institutori din Bucureşti, Director la Şcoala Normală din Bîrlad, Profesor la liceul « Sf. Sava », director şi profesor la Şcoala normală din Turnu Severin, că acest autor de lucrări pedagogice şi manuale şcolare a fost în relaţii cu Alexandru Odobescu, după cum se înfăţişază el în corespondenţa unor foşti elevi. Şi apoi, ceva din capitolul doi : « Concepţia social-politică », « Gândirea pedagogică ». Asta chiar trebuie citit, îmi spun, nu rata sa găseşti argumente contra celor ce ne cred troglodiţi şi ţopârlani la Danubiu şi Euxin ! Dar, evident, nu am timp, şi degetele şi privirea-mi trec spre fundul sacului cu cărţi de încălzit şi copt. Şi dau (să-nnebunesc !) peste Vasile Tudor, Prin arhipelagul nipon ! Scurt si cuprinzător, titlul nu mai necesită detalii… Face parte din colecţia « În jurul lumii », a apărut la Editura Tineretului la un moment dat, căci pe coperta interioară nu scrie, după ce a fost dată  la cules pe 23.01.1964, şi redactată literar de Al.Gîrneaţă ! Apoi, curg de la sine, Etica muncii şi modul de viaţă de Gheorghe Berescu, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1969; C.Dobrogeanu -Gherea, Scrieri social-politice, Editura Politică, Bucuresti, 1968, Inst. de studii istorice şi social politice de pe lângă C.C. al P.C.R., studiu introductiv, antologie si note de Damian Hurezeanu; K. Marx, Însemnări despre români (manuscrise inedite), publicate de acad. A. Oţetea şi S.Schwamm, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucuresti, 1964, unde, ca să  arate asuprirea de clasă, arată cât de oropsiţi erau românii de străini, tare mai sunt încurcate căile ideologiei !

Lucretiu Pătrăşcanu, Curente si tendinţe în filozofia românească, Institutul de studii istorice si social-politice de pe linga C.C. al P.C.R. Citez copios şi rupt din context, ca să arăt ceva: « Depăşirea filosofiei ca formă nu înseamnă abandonarea problemelor născute din contactul omului cu forţele naturii sau din complexitatea vieţii individului şi a societăţii, după cum nu înseamnă ignorarea a tot ceea ce spiritul omenesc a construit pozitiv în decursul veacurilor. Însemnează însă încadrarea acestor probleme într-o concepţie unitară, care să deschidă omului noi perspective, noi orizonturi. Crearea unei noi concepţii şi a unei noi viziuni asupra lumii, legată de o interpretare nefalsificată a trecutului, acesta este conţinutul filosofiei, care nu numai că rămâne mai departe valabil, dar, dimpotrivă, va trebui amplificat, îmbogăţit. » Unde greşeşte?

Dicţionar politic, intocmit sub redacţia profesorului B.N. Ponomarev, Editura Politică, Bucureşti -1958, prezenta traducere a fost întocmită în colectivul de redacţie al Editurii Politice după originalul în limba rusă apărut în Editura de Stat Pentru Literatură Politică, Moscova 1958. Vă daţi seama de seriozitatea şi disciplina muncii ? De politica culturală şi editorială pe care se baza cultura politică ? E vorba de nu mai puţin de 754 de pagini mărunţele-mărunţele, cu o anexă privitoare la măsuri şi greutăţi, cu un indicator tematic al articolelor principale.

Marin Băbeanu, Natura, locul si rolul serviciilor in reproductia socialista, Scrisul românesc, 1978. Ei bine, chiar aşa zelos nu era nici unul dintre ai casei, ca să cumpere aşa ceva. Deci văd şi semnătura mea, pe prima pagină, cum aveam obiceiul, « Lo-li, 2071988, Bucureşti, supliment la S.Z., Lumea de ieri ». Dar cin-i acesta din urmă, care, iată, pe atunci mă interesa, de ce se inserează el pentru mine în lumea de ieri, cu totul necunoscută  mie, azi?

Perfecţionarea organizării şi conducerii vieţii economice de stat şi sociale, Editura Politică, 1972  (mă, cel puţin îşi puneau problema, şi asta pe parcursul a 573 de pagini!).

Ion. T. Radu, Învăţămîntul diferenţiat, concepţii şi strategii, Editura Didactică şi Pedagogică.

I.G. Savu, Logica, Academia « Ştefan Gheorghiu » (ca dovadă de învăţământ diferenţiat !), 1978, curs introductiv, că-i dactilografiat şi-i foloseşte la bibliografie, în afară de Marx, Engels, Lenin, Nicolae Ceauşescu - pe toţi profesorii mei de la facultatea de stat care patru ani de zile ne-au învăţat să gândim (Dragan Stoianovici, Petre Bieltz, Gheorghe Enescu), cât şi pe marii păltinişeni de atunci (Sorin Vieru, Henri Wald, Alexandru Surdu, Radu Stoichiţă, Ilie Pîrvu) şi cam tot ce ne dădeau ei nouă de citit : Aristotel,  I. Didilescu si Petre Botezatu (faimoasa Silogistica!), Anton Dumitriu, William si Martha Kneale (Dezvoltarea logicii !), J. Lukasiewicz, Alfred Tarski, Grigore Moisil şi mulţi, mulţi alţii.Titus Popovici, Cuba, teritoriu liber al Americii, editura Tineretului, f.a. Nicolae Iorga, Discursuri parlamentare, 1907-1917.

Şi de-aici începe deja istoria-istorie. Ai mei aveau un cult pentru Tudor Vladimirescu, se pare. Sau apărea foarte mult pe piaţă şi atunci se cumpăra cam tot.  De exemplu : Omagiu. Tudor Vladimirescu 1780 ( ?)-1980, DOCUMENTAR, Comitetul de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Gorj, Filiala arhivelor statului Tîrgu-Jiu. Acad. Andrei Oţetea, Tudor Vladimirescu şi revoluţia din 1821. Etc.

Jean Orieux, Talleyrand, Sfinxul neîţeles, Bucureşti 1974, Editura Politică, asta e pur şi simplu masticată din scoarţă-n scoarţă de tata, care o citea şi-o răscitea, şi se tot mira că mare a fost Napoleon, dar şi mai mare Talleyrand ! Pompiliu Tudoran, Domnii trecătoare-domnitori uitaţi, Editura Facla, Timişoara, 1983, Doamne, ce titlu pe sufletul meu !

Dar ce caută oare între acestea O poetică a atmosferei, cu subtitlul « Rochia de moar »?  Cine-a scăpat-o-n sac pe Mariana Neţ, Univers ? În ce impuls puritan postdecembrist am aruncat-o printre cele menite înteţirii cuptorului tradiţional în care facem numai pizza din când în când ? Ce pâine ? Ce cozonaci ? Ce plăcinte ? Ce fripturi şi cartofi elaboraţi? Ce sterilizări de magiunuri, dulceţuri, zacuşti, etc ? Nici măcar « checuri » sau « zi şi noapte » nu mai facem.

Din ce luaseră de la gura şoriceilor aceia rugaţi să facă o curăţenie mare - am salvat de la gura şoriceilor mici 

când m-am apucat să triez câteva titluri dintr-un sac ce era cât pe-aci s-ajungă la topire: mai face omul o curăţenie radicală şi cu ocazia asta o zacuscă pe plită, o pâine la cuptor. Valoroasă. Cu foc cultural, că nu m-a-ntristat, ca pe cheiurile buchiniştilor sau în faţa conspectelor şi fişelor  peste care doar câţiva ani au trecut.

Deci nu  mă dezgust de râvna conspectării, căutarii, transcrierii ritualice (ca să mă  impregnez de spiritul celui citat, să fiu mama -că « tăticu » chiar nu se poate -hermeneuticii, să-l înţeleg mai bine decât el însuşii, sau ca să am tupeul de-a mă pronunţa),

deci nu mă întristez de sentimentul nonsensului, al trădării cărturarului, al mortificării sau chiar mortabilităţii de mortăciune a cărturarului, de afront adus vieţii, antiprospeţime şi sinucidere pe care ţi-l dau uneori foile de hârtie; de trufie neputincioasă, handicapată-n faţa vieţii şi a hoţilor de buzunare şi inutilă, de "în zadar în colbul şcolii...nu e carte să înveţi... ",  simt chiar o adiere borgesiană.

Paradisul nu e un loc, e o stare. (Şi-aici văd c-am început să filozofez la greu pe laptop, era dimineaţă şi mă trezisem, ca de obicei, cu creierul inflamt). Pe mine m-au dus în el nişte cărţi de când eram mai tineri şi-n orice caz mult mai eleganţi decât azi. Era chiar sete pură, nu ideologie de doi lei, maxima « ai cunoaştere, ai putere ». De ce concepe Borges paradisul ca pe-o bibliotecă? Pentru că în paradis avem timp la nesfârşit şi nu trebuie să mâncăm şi să ne-mbrăcăm. Deci putem citi toate cărţile.

Căci şi eu acum, febrilă, îmi spuneam, între atâtea griji, că trebuie să le citesc neapărat, cu dor, cu sete, eram un fel de Neculai ne-nţeles de familie, terorizat, total întârziat şi oricum, total aiurea ca exemplu, dar n-am avut cum să exprim altfel aviditatea mea de-a citi şi sentimentul oprimării că nu pot citi.

De unde să mai fac rost de timp, ca să am şi pentru mine nişte rezerve? Îmi poate da aşa ceva Solomon Marcus? Şi aşa cum spun unii când îi compătimeşti că n-au timp de odihnă « Lasă, c-o să mă odihnesc destul la un moment dat », sau, mai frust, « Lasă, c-o să dorm când oi muri », aşa-mi zic şi eu « Lasă, că le citesc în viaţa de apoi ». Apoi dac’acolo am ceva mai bun de făcut sau, dimpotrivă, din multe pricini, n-o să fiu lăsată să citesc nici măcar cât apuc aici ?

Dar asta nu infirmă, invalidează, failibilizează, proiecţia paradisului în bibliotecă, mai ales în casa bunicilor, cu mâinile vârâte pân'la coate în sacul cu poveşti de adormit şi copt. 

Şi sic! Astea nu ştiu ce mă face să cred că nu se găsesc pe net. Deci un punct în plus pentru paradis !