La alt nivel

Filozofia chiriaşului grăbit este doar începutul filozofiei călătorului în noapte.

Filozofia călătorului spre sine însuşi ar putea fi o continuare a filozofiei chiriaşului grăbit. O carte de eseuri pure, fără urmă de referinţe bibliografice. O carte despre uşurinţa desprinderii de drum exact în momentul aflării locului.

Această zi acceptabil de răcoroasă este continuarea unor zile insuportabil de călduroase. În consecinţă, orice argument sau speculaţie filosofică îmi par forme inutilitare de isterie analitică.

Dau un copy-paste la motivul călătorului în noaptea răcoroasă şi înzăpezită, urmând ca în legătură cu celelate motive ale baladelor lui Topîrceanu mai mult sau mai puţin vesele, mai mult sau mai puţin triste – să renegociez.

BALADA CĂLĂTORULUI

             de George Topîrceanu

O, e-atât de bine când pe drumuri ninse
Întâlnești o casă cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridică fum,
Când te prinde noaptea călător la drum!

Sania coboară clinul de pădure.
Fug în urma noastră luminișuri sure
Și-n singurătatea care ne petrece,
Peste vârf de arbori, asfințitul rece
Străbătând podoaba crengilor subțiri
Luminează-n aer bolți de trandafiri.

Dar amurgul palid a-nceput să scadă.
Noaptea, ca un abur, crește din zăpadă.
Se ivesc departe măguri de hotar,
Într-un loc se face drum pustiu de car,
Și-o fântână strâmbă pe lumina zării
Pare că sporește liniștea-nserării...

Drum de vis! E clipa mutei agonii
Când alaiul Nopții zboară pe câmpii,
Când singurătatea umbrele-și arată
Și departe-n șesuri Ziua alungată
Lângă reci fruntarii alergarea-și curmă,
Cu ochi mari de spaimă să privească-n urmă,
Să-și adune-n locul unde-a-ncremenit
Peste sâni de gheață părul despletit.

Ca-ntr-o presimțire sufletul ți-e-nchis.
Unde ești? Îți pare că trăiești un vis...
Treci lăsând în urmă, la răspântii mute,
Umbre solitare și necunoscute,
Treci ducând o parte din tristețea lor,
Un suspin, o rugă, un zadarnic dor.
Iar târziu, când taina dimprejur te cheamă
Și-ți strecoară-n suflet un fior de teamă,
Singur cu povara cugetului tău
Te cuprind deodată lungi păreri de rău
După-o fericire care întârzie,
După câte n-au fost, dar puteau să fie,
După cele duse pentru totdeauna...

Astfel, cu mirare, te trezești când luna
Luminează somnul unei lumi din basme,
Iar omătul umple noaptea de fantasme.

......................
......................

O, e-atât de bine când pe drumuri ninse
Întâlnești o casă cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridică fum,
Când te prinde noaptea călător la drum!