Îl iubesc pe Alexandru Macedon pentru că
el nu se repetă la nesfârşit.
El a fost o singură dată fiul lui
Filip şi al
Olimpiadei şi de câteva ori idealul de Ahile şi Hercule.
El se prelungea brusc în nopţi de studiu sau
banchete printre rănile primite în
lupte.
Timida malarie trăia în
atmosferă.
Alexandru Macedon
preconiza o cădere în India.
Şi i-a zis: Eşti aproape terminat, Alexandru, de
ce te porţi de parcă ai trăi cât lumea?
Apoi a cuprins toată deşertăciunea
dorinţelor
sale.
O apă ca o după-amiază
foarte, foarte lungă l-a purtat în marşuri concentrice până
în
vâltoarea
unor bătălii
ce nu vor mai avea loc.
L-am îndrăgit
mai ales pentru Metafizica lui primită de la Aristotel, o carte despre încredere şi deznădejde.
Apoi l-am uitat, îndrăgostindu-mă
mai mult de nevoia de a-l iubi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu