Oamenii aceştia cât se poate de lirici îşi trăiesc viaţa într-un roman fără început şi fără sfârşit, fără personaje, fără epică, păstrând ceea ce au cucerit prin foşnetul paşilor şi foşnetul foşnetului - gândul că toate acestea ar putea veni din nou împreună într-o enumerare cu sens mai ales dimineaţa, când ochiul alege un copac proaspăt înverzit printre firele de praf încă invizibile şi dincolo de ele, la capătul străzii, înserarea îşi pregăteşte pe îndelete revărsarea în pagini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu