"Ei nu cunosc aceste stări sufleteşti"

„Am deci o rugă către tine. Ştiu că-i supărătoare, şi numai eu ştiu cît m-a costat pînă m-am decis să iau condeiul ca să-ţi scriu. Caută-mi o ocupaţiune în Iaşi, ea poate fi foarte modestă şi neînsemnată, căci nu sunt pretenţios şi ştiu a trăi cu puţin. De vei găsi ceva, scrie-mi, dar nu spune nimarui. Dacă s-ar putea să trăiesc în Iaşi, să lucrez fără să-o ştie nime, mi-ar părea şi mai bine. De nu vei găsi o ocupaţiune pentru mine, fă-te ca şi cum n-ai fi primit scrisoarea mea, scrie-mi de altele, şi eu voi înţelege şi voi tace. Mă vei întreba poate de ce m-am adresat către persoane mai influente decît tine ─ dar cu cît cineva este mai influent, cu atît trebuie să îmi calc mai mult pe inimă pentru a mă adresa la el. Ei nu cunosc aceste stări sufleteşti, la ce să te expui la oameni cari chiar prin vorba lor cred că-ţi fac o onaore dacă ţi-o adresează. Voi să reintru în nimicnicia din care am ieşit” (Mihai Eminescu, Ms. 2255, f. 311. Cf. G. Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu, Posttafţă şi bibliografie de Elena Zaharia-Filipaş, Bucureşti, Editura Minerva, 1989, p. 176).