aveam un prieten care la sfîrșitul anilor optzeci
s-a identificat cu Vasile Alecsandri într-un vers autoironic
mai precis cu motivul luncii din Mircești paralel cu lunca Jiului
și mi-a părut bine să mi-l amintesc pe la 7.30
cînd am ieșit din casă mai precis cînd îmi puneam puloverul
pe la etajul 1, fularul pe la parter, geaca în fața blocului
pe la Colegiul Moisil m-am încheiat la geacă
după vreo doi pași mi-am pus gluga
în stația de tramvai eram gata înmănușată
că așa făcea și Vasile Alecsandri cînd ieșea iarna
din casa de la Mircești trecînd prin camere
din ce în ce mai puțin încălzite din motive de adaptare
la temperatura de-afară după cum spune undeva
probabil George Călinescu dar cu siguranță
după înfrîngerea revoluției și după ce „scăpă de arestare fugind în munții Hangului și de aci prin Brașov în Bucovina, unde fu văzut, în Cernăuți, „purure vesel”, în haine când albe, când naramzii, pe cap cu o panama”, apoi ca „mădular al comitetului ales de obștie”, făcuse o Protestație în numele Moldovei, a omenirei și a lui Dumnezeu, după care se afla la Paris, „unde căuzașii tenebroși constatară că poetul
ocolea conspirațiiile lor și frecventa, gătit din ac, balurile”
dar în fond el „își făcea relații utile cauzei și lupta, prin poezie,
pentru revoluție și pentru unitatea poporului român”
mult timp după trista poveste de dragoste cu o „stea dulce și iubită”
a sufletului său pentru care prin clasa a cincea mi-a părut și mie rău
fiindcă eu doar atât pot să fac:
să le transmit oamenilor
cît îmi pare de rău sau cît
îmi pare de bine
de exemplu ce rău îmi pare că nu am mijloace tehnice
să stochez toată cultura de iarbă degerată
ce-mi iese în cale
sau că nu mai există mari puteri ale celor dragi
dar cînd spun „iarbă” mă gîndesc
mai mult la iarba crescută pe morminte
sau la ierburile ce foşnesc sub pensulă
sau la iarba ispititoare din goana trenului
la iarba desculţilor şi a celor încălţaţi
la iarba crescută pe zidurile ruinate
ca şi cum le-ar chema şi astăzi la o nouă viaţă
la iarba care hrăneşte cele mai nevinovate fiinţe
la conştiinţa cărora inconştienţa noastră nu are acces
exactitatea şi universalitatea ştiinţei
vechea idee de epistème
inducţia şi deducţia şi matematizarea
chiar nu ne ajută în experienţa din mijloacele de transport în comun
iar fenomenologia transcendentală
chiar nu poate înlocui înţelesul lumii vieţii
cînd mă întorc acasă din tramvaiele 8 şi 23
din troleibuzul 79 şi autobuzul 368
şi iarăşi din tramvaiele 41 şi 25
pe la Moisil mă deschid la geacă ş.a.m.d.
apoi ca şi cum n-aş avea altă treabă
mă gîndesc şi scriu ce viaţă coerentă
a avut poetul Vasile Alecsandri
mai precis cu motivul luncii din Mircești paralel cu lunca Jiului
și mi-a părut bine să mi-l amintesc pe la 7.30
cînd am ieșit din casă mai precis cînd îmi puneam puloverul
pe la etajul 1, fularul pe la parter, geaca în fața blocului
pe la Colegiul Moisil m-am încheiat la geacă
după vreo doi pași mi-am pus gluga
în stația de tramvai eram gata înmănușată
că așa făcea și Vasile Alecsandri cînd ieșea iarna
din casa de la Mircești trecînd prin camere
din ce în ce mai puțin încălzite din motive de adaptare
la temperatura de-afară după cum spune undeva
probabil George Călinescu dar cu siguranță
după înfrîngerea revoluției și după ce „scăpă de arestare fugind în munții Hangului și de aci prin Brașov în Bucovina, unde fu văzut, în Cernăuți, „purure vesel”, în haine când albe, când naramzii, pe cap cu o panama”, apoi ca „mădular al comitetului ales de obștie”, făcuse o Protestație în numele Moldovei, a omenirei și a lui Dumnezeu, după care se afla la Paris, „unde căuzașii tenebroși constatară că poetul
ocolea conspirațiiile lor și frecventa, gătit din ac, balurile”
dar în fond el „își făcea relații utile cauzei și lupta, prin poezie,
pentru revoluție și pentru unitatea poporului român”
mult timp după trista poveste de dragoste cu o „stea dulce și iubită”
a sufletului său pentru care prin clasa a cincea mi-a părut și mie rău
fiindcă eu doar atât pot să fac:
să le transmit oamenilor
cît îmi pare de rău sau cît
îmi pare de bine
de exemplu ce rău îmi pare că nu am mijloace tehnice
să stochez toată cultura de iarbă degerată
ce-mi iese în cale
sau că nu mai există mari puteri ale celor dragi
dar cînd spun „iarbă” mă gîndesc
mai mult la iarba crescută pe morminte
sau la ierburile ce foşnesc sub pensulă
sau la iarba ispititoare din goana trenului
la iarba desculţilor şi a celor încălţaţi
la iarba crescută pe zidurile ruinate
ca şi cum le-ar chema şi astăzi la o nouă viaţă
la iarba care hrăneşte cele mai nevinovate fiinţe
la conştiinţa cărora inconştienţa noastră nu are acces
exactitatea şi universalitatea ştiinţei
vechea idee de epistème
inducţia şi deducţia şi matematizarea
chiar nu ne ajută în experienţa din mijloacele de transport în comun
iar fenomenologia transcendentală
chiar nu poate înlocui înţelesul lumii vieţii
cînd mă întorc acasă din tramvaiele 8 şi 23
din troleibuzul 79 şi autobuzul 368
şi iarăşi din tramvaiele 41 şi 25
pe la Moisil mă deschid la geacă ş.a.m.d.
apoi ca şi cum n-aş avea altă treabă
mă gîndesc şi scriu ce viaţă coerentă
a avut poetul Vasile Alecsandri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu