vineri, 28 ianuarie 2011

O, CASTELE!

 (am plecat şi la chef)
Privighetoarea din aşteptare

E rândunică
Şi zboară prin somnul meu cald
Când este iarnă
distanţa ei specială
înghite frunze de ceai
Şi asta nu se poate să nu lase urme.
   *
*    *
Te rog Lili să nu fie zăvoarele trase
s-ar putea să mă întorc
Mulţumesc thank you merçi danke, noi
intrăm prin spate, pe la intrarea actorilor
după ora zece
domnul Zacopceanu de la doi
trage zăvoarele
şi-apoi se-apucă să îmbăieze
în lac de mobilă rădăcinile alea încrucişate
Se crede artist fenomenolog
Hermeneut al naturii lovit de dambla
Lili moare de râs
Şi astfel se vaporizează
lacul codrilor domnului Zacopceanu
că nu a durat toată viaţa
săritura în aer
când aprindeam un chibrit.



joi, 27 ianuarie 2011

marți, 25 ianuarie 2011

O, CASTELE!

    *
*        *
visasem că voi visa
iar visul acela nu trebuie
să se termine
îmi promisese un vis mai frumos
un vis în care să pot alerga şi să-l ating
fără a mă visa pe mine sau fără a-mi
tulbura somnul în care nu mă visez

luni, 24 ianuarie 2011

SCÂNTECE DE FAMILIE

Elu

De cel mai tupeist pisic
mi-am amintit când îmi schimbam pansamentul
la venă
îl ţineam strâns de lăbuţe şi urechi
iar mama îi turna soluţie cu propolis
peste rănile primite în lupta cu nişte pisoi
mai mari decât el
erai efectiv ciuruit
erai un erou leneş
erai străin de ce-i pisicesc
mama te iubea de pe vremea când te striga Ela
într-o zi
ai făcut pipi în faţa ei
pe covor.


SCÂNTECE DE FAMILIE

Unchiu’ Ionel

Iubita lui ornează torturile şi minte de stinge
când îşi întinde oja pe ungii
avusese un prieten care s-a aruncat în prăpastie din cauza ei
acum îşi pune tocuri din ce în ce mai înalte
ca să-l fascineze pe unchiu Ionel
vroia să se-apuce de fumat
dar mama i-a smuls bricheta din mână
şi tata pachetul de ţigări
„Lasă, Ionele, că nici tu nu erai virgin”.


duminică, 23 ianuarie 2011

SCÂNTECE DE FAMILIE

Florin

Chiar şi soţul meu poate fi înger
când aruncă în flăcări biblioteca
şi caseta video de la nuntă
creierul lui chiar şi-atunci
măcar din obligaţie scânteiază:
Şi omu’ ce e? N-ai ce vorbi cu dânsul!
Frate, un iepure te-ascultă. Îi explicam
cum îl fac friptură cu stafide şi
se uita în ochii mei, şi omu’
nu te-ascultă! Atinge  
nişte turturele-n zbor şi
se crede-atât de bun,
c-ar vrea mai bine să moară”
Dar chiar şi-atunci soţul meu poate fi
înger
când vorbeşte la minus 40 de grade:
„Tu te gândeai la fortificaţii
când mergeam cu trenul
citeai ziare şi-alergai pe sub rânduri
citeai şi-n somn cu glas tare că
pe mama voiau s-o mărite cu-n coreean
şi eu aveam acum ochii oblici,
nu aveam gijă de tine” -
chiar stătea de pază când s-a filmat
dar poate fi înger
şi când uită că vine
e-atât de bun.

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

CELE MAI FRUMOASE POEZII

ZBOAR-AL NOPŢII NEGRU FLUTUR
                                  de Mihai Eminescu

Zboar-al nopţii negru flutur
Cu-a lui aripi ostenite
Pe când crengile se scutur
Pe cărări înţelenite.

Iară bolta cea senină
Printre ramuri, printre frunză,
Aruncând dungi de lumină
Cearcă tainic să pătrunză.

Prin a ramurilor mreajă,
Sună jalnic în urechi
Cântec dulce ca de vrajă,
De sub teiul nalt şi vechi.

Iară sunetele sfinte
Mişcă jalnic al tău piept:
Nu mai cugeţi înainte
Nici nu cauţi îndărăpt,

Ci asculţi de păsărele
Ciripind în verde crâng,
Cum de-amoru-ne-ntre ele
Sfătuindu-se ne plâng.

                                  1879

marți, 11 ianuarie 2011

SCÂNTECE DE FAMILIE

Cătă (frăţiorul)

Despre tine ar trebui sa scriu într-o carte,
Confisco!.....
Vreau să reînvăţ să beau Cătă,
Metaxa şi Black&White
Vreau să mi se taie iar picioarele după ce terminăm sticla
Dar  mintea să fie perfectă, intactă
şi când mă aşezi în pat, în camera mea în care ţin un capac de pudrieră
 plin cu scrum de ţigară şi flori crescute pe muşchiul acela în formă de inimă
când mă aşezi în patul sub care mi-am pierdut sufletul şi lanţul de aur
să simt cum alunec cu el
ca domnii şi doamnele întinşi pe targă la crematoriu
când îi trage în jos ultima dorinţă de libertate
şi nici să nu mă pot ridica să mă contemplu din craniul tău
să văd cu ochii mei cât de greu se desparte sufletul de alt suflet
să mă reîntorc în palmele mamei şi-n compresele tatei,
aşezate pe fruntea mea cu aceaşi mână în care-şi ţinea inima prin halatul vişiniu
ştergându-şi ochelarii de lacrimi
şi-n râsul tău, plâns dement că nu ne-au bătut
când eram mici şi-acum e prea târziu
aş vrea să furăm iar ţigări din bar de la tata să desfacem pachetele de San şi St.Moritz tu să desprinzi încet celofanul cu boldul eu să extrag două
şi să ambalez pachetul la loc
tu să-l lipeşti iar, strategic, c-am văzut un film cu Dan Nuţu
vreau să umplem iar pipa tatei cu tutun Snagov
când pleacă ai noştri de-acasă şi să ne asfixiem
vreau să mai fim pentru o clipă
şi Cătălin şi Lorena Porcia
vreau să bem noaptea vin din beci
până ziua, să stau beată prin curte
şi când vine cineva pe la noi
să fug în casă, ca o inconştientă, să nu răspund la salut
că nu mai e bunica să le explice, cu glas jos şi demn
 vecinelor ce se uită chiorâş „Ele au nervi, de-aia trebuie să fumeze,
ca să nu tragă pe nară”
Acum, cu instinctele mele moarte
vreau să mă întorc iar, gâlgâind de hormoni
 pe sub duzi de la Mariana
şi Sorinel să scape mingea şi eu s-o prind
la fix: ”Măi, dacă nu sunteţi atenţi
v-o confisc!”
şi tu să-mi arăţi frunza ta mică
şi să-mi răspunzi:
Confisco!

Anca (surioara)

Ţie nu-ţi vine să crezi, dar într-o zi am ieşit la poartă
Pe 13 septembrie
Cu mâinile întinse ca-ntr-un
într-un exerciţiu de gimnastică
Pentru că aveam la încheieturi şerveţele albe de hârtie
Decupate la mijloc zicem că sunt volănaşe iar noi suntem doamne
Şi-ntr-un acces de invidie Lili şi cealaltă Ancă de pe stradă
Ni le-au rupt şi-au fugit la ele în curte
Zici c-am văzut prea multe piese de teatru
 şi-am citit  prea multe cărţi
Dar mielul acela se uita în ochii noştri în vinerea Paştilor
Uite, ştie că va muri, îmi spuneai
 ţiganii de la capătul străzii ne-au furat cel mai frumos porumbel
şi tata l-a smuls din mâinile lor în piaţa de păsări
tremuram că-l vor prinde şi-or să-l mănânce
De Gaulle a trecut chiar prin spatele casei noastre în decapotabilă
Mă ţineai de mână, alergam prin grădină spre Calea Bucureşti
Ceilalţi copii râdeau de şnurul căciulii mele roşii ce-mi izbea obrazul
Şi lui Nicu abia i se vedea căpşorul între cei doi şefi de stat
Ne-am zâmbit sincer
Zici că sunt bolnavă de mitomanie
Dar Lili avea nişte pantofi negri de lac, cu şireturi
Când bunica ei ne-a trecut pe sub masă în Vinerea Mare
La Postelnicu’ Firea
Ele aveau icoane în casă şi se rugau
mi-ar plăcea să am şi eu atâta imaginaţie
am fost fericită când am luat prima notă de patru
Voi m-aţi înconjurat în pauză şi m-aţi întrebat dacă
Era în catalog sau pe lucrare, eu îngroşasem
punctele şi liniuţele
De plictiseală până când străpunsesem pagina
e numai memoria mea
În camionul ăla cu arme care era să mă calce
şi ce-ai obţinut de la mine ca să nu mă spui
 tot m-a pârât şoferul că îngroşasem literele care-au străpuns pagina
Zici că am fost doar o-nchipuită
într-o zi ne-am împodobit cu lucrurile mamei, ne-am rujat
Eu sunt zâna, ai hotărât, şi tu prinţesa, adică
Servitoarea mea şi-am îngăduit
Îţi poruncesc să umpli cu apă potirul pe care-l ţii în mână
 şi să mi-l aduci de îndată
Ooo, minunată licoare, ai plescăit
Unde-ai găsit rubinul, în exterior ? Argintul, în interior?
L-am luat din gunoi
 şi-ai aruncat după mine
pe lespezile de granit de pe 13 septembrie
Capacul sticlei goale de  lapte.

luni, 10 ianuarie 2011

SCÂNTECE DE FAMILIE

Bunica

Numai ce îţi invoc aerul ăsta
şi vii la fereastră
ca în noaptea când m-a durut gâtul
şi m-am legat cu năframa ta îmbibată în spirt
Respirai împreună cu mine
îţi simţeam degetele pe fruntea febrilă
aşa cum m-am simţit bine în atâtea oraşe
în atâtea camere îmbibate cu parfumurile tale
încât practic nu mai ştiu de unde eşti
şi unde te-ai născut cu adevărat
în care suflet ai luat forma
pe care ţi-o doreai
mi-ai spus cândva că panselele muşcă
de-atunci n-am mai atins nici-o floare
apoi m-ai mângâiat cu buchetul
de imortele şi-ai mai adăugat:
Te felicit c-un busuioc!


duminică, 9 ianuarie 2011

SCÂNTECE DE FAMILIE

 Bunicul

 A venit Costel de la cimitir
ca să-ţi mulţumească pentru vorbele scrise despre el
şi pentru trening-
cazemata-i aromată de  tutun
şi tanti Marga ghiceşte
evoluţia tumorii la cobai

în fişele ei
ca şi-n fotografiile ei
din studenţia unchiului Ionel
într-o carte de Yeats se mai văd  încă
locul injectării şi numărul vietăţilor
decedate:
sacrificate sau
pierdute
se văd şi
determinările umorale
apoi
promisiunea bunicului
că-mi dă pozele
să-mi fac album cu cobaii lui
Afară - incendii indescifrabile
of, oamenii ăştia
se simt ca la ei acasă în cazemată
şi literele bunicului se-ndreaptă
spre soare, conştiincioase, se bronzează uniform
de sâmbătă
până luni
se plimbă seara pe sub tei
măcar o dată pe an
se  ţin de bucle, cârcei, bastonaşe
E-atât de grav?
Tanti Marga iar îşi dă ochii peste cap
şi iar mă taie ca pe-o maioneză amestecată de bunicu’
şi eu băltesc şi băltesc în astenie
uleiul adevărurilor mele mă îneacă
începutul de  gălbenuş se simte vinovat.
                      


sâmbătă, 8 ianuarie 2011

SCÂNTECE DE FAMILIE

                                Mama
                                      
Ce-aş putea să-ţi mai spun?
Tu erai o fetiţă cuminte ce-a
nimerit cu păpuşile în Irak
acolo bombardau americanii
dar nu aş vrea
să-ncurajez industria detergenţilor,
aşa cum respiri mai afli şi
ce- ai păţit în oglindă,
Ce- aş putea să-ţi mai spun?
Mieluşeaua de care mă-ntrebi
zburda neastâmpărată-n jurul tău
şi se-mbrăca în negru,
ca un micuţ valet.
Era-ntr-o seară lungă de vară
şi nenea Costel te plimba
în motocicleta lui cu ataş pe 13 Septembrie
ca să-mbrăţişezi cu vocea ta de copil
capătul înstelat al nopţii
Coborâsem scările într-o doară mă-ntorceam
de la plimbare cu o prietenă şi-am simţit
de la prima treaptă
mucegăită, de cazemată că
Madam Trocan scria la maşina de cusut
Zâmbitoare, dornică să ne povestească
Mie îmi şiroiau lacrimile necontenit,
nu le mai puteam opri,
de bucurie c-a apărut o-ntrebam
de nenea Costel şi tanti Marioara
care se depărtau de curţile noastre
de curcanul lor care te-a muşcat de deget
şi-atunci la Ciufulici n-ai mai plâns
erai călare pe-un elefant ţi-au oprit sângele cu creionul
te tot învârteai cu el şi nici tata nu te putea potoli
plângeam şi era atât de bine
ce-aş putea să-ţi mai spun?

vineri, 7 ianuarie 2011

URĂRI

"Înger înaintestătător, al cetelor drepţilor, tu eşti Ioane proorocule, că strălucind cu dumnezeiască lumină, luminezi pe toţi cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, şi cu fierbinţeală şi dragoste te măresc şi zic către tine aşa:

Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii;
Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;
Bucură-te, cădere de pieire a demonilor;
Bucură-te, ridicarea pămîntenilor celor căzuţi;
Bucură-te, lumină necuprinsă de ochii omeneşti;
Bucură-te, adînc mare văzut de gîndurile credincioşilor;
Bucură-te, că tu eşti povăţuitorul mîntuirii;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioşilor;
Bucură-te, dătătorule de bucurie al creştinilor;
Bucură-te, pierzătorul blestemului pămîntenilor;
Bucură-te, prin carte se luminează făptura;
Bucură-te, prin care se goneşte necazul;
Bucură-te, Sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!"
(Icosul I, din ACATISTUL SFÎNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL, Alcătuire a sfinţitului Patriarh Isidor al Constantinopolului, Bucureşti, Editura Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor, 1994, p.409).

Le urez tuturor purtătorilor şi purtătoarelor numelor de Ion şi Ioana să fie luminaţi, drepţi şi curajoşi în spunerea adevărului precum Sfîntul Ioan Botezătorul, să se bucure de sănătate şi împlinire!
La mulţi ani!

joi, 6 ianuarie 2011

SCÂNTECE DE FAMILIE

    ...  
       Mă gândeam că blogul acesta  fondat într-o doară şi-ar onora mai curând denumirea, dacă nu aş posta pe locul lui nimic. Dar tentaţia experimentării a fost mai puternică decât plierea pur interioară a acestui gând asupra-şi. Aşa că încep şi eu o serie care sper să nu sfârşească cu începutul, de vreme ce sunt atâtea lucruri care încep cu sfârşitul, cum bine observa Tristan Corbière, încât...                                               




 TATA                             

Dormea atât de adânc
încât la cinci ani
îi puteam desena inutilă pe spate
umbrele dup-amiezii de vară
pe mama bunica bunicu’ sora mea Anca şi fratele meu Cătălin
verişoarele mele Mirela şi Adi, verişorii mei Valentin şi Felix
pietenele Mena, Sorina, Dana şi Puşa
nenea Roman poştaşul şi păpuşa mea Doina
fiatul 600 al lui unchiu’ Ionel
şi câinele nostru Paciuli de lângă el
gutuiul şi părul de pe 13 Septembrie
din care ne strigam Tumak şi Luana
şi daliile
prevesteau şcoala

nu ştiu cum  
fiatul a pornit brusc iar Felix şi Valentin
ţipau în pieile roşii se-mpingeau unul pe-altul
în desenele unicat pe pielea lui fină
de tată
de s-au aflat în după-amiaza de vară
Sorina, Dana, Mena şi Puşa mă strigau să ies pe-afară
şi
se destrăma universul dinspre Cehoslovacia
ne-am trezit
cu toţii în cazemată
deşi mai aveam puls
nu puteam exprima asta
stăm şi-acum morţi de râs şi de foame
cu pixul în mână
pregătim cartea omului de pe lună.