SCÂNTECE DE FAMILIE

    ...  
       Mă gândeam că blogul acesta  fondat într-o doară şi-ar onora mai curând denumirea, dacă nu aş posta pe locul lui nimic. Dar tentaţia experimentării a fost mai puternică decât plierea pur interioară a acestui gând asupra-şi. Aşa că încep şi eu o serie care sper să nu sfârşească cu începutul, de vreme ce sunt atâtea lucruri care încep cu sfârşitul, cum bine observa Tristan Corbière, încât...                                               




 TATA                             

Dormea atât de adânc

încât la cinci ani

îi puteam desena inutilă pe spate

umbrele dup-amiezii de vară

pe mama bunica bunicu’ sora mea Anca şi fratele meu Cătălin

verişoarele mele Mirela şi Adi, verişorii mei Valentin şi Felix

pietenele Mena, Sorina, Dana şi Puşa

nenea Roman poştaşul şi păpuşa mea Doina

fiatul 600 al lui unchiu’ Ionel

şi câinele nostru Paciuli de lângă el

gutuiul şi părul de pe 13 Septembrie

din care ne strigam Tumak şi Luana

şi daliile

prevesteau şcoala

nu ştiu cum  

fiatul a pornit brusc iar Felix şi Valentin

ţipau în pieile roşii se-mpingeau unul pe-altul

în desenele unicat pe pielea lui fină

de tată

de s-au aflat în după-amiaza de vară

Sorina, Dana, Mena şi Puşa mă strigau să ies pe-afară

şi

se destrăma universul dinspre Cehoslovacia

ne-am trezit

cu toţii în cazemată

deşi mai aveam puls

nu puteam exprima asta

stăm şi-acum morţi de râs şi de foame

cu pixul în mână

pregătim cartea omului de pe lună.