Ca şi acum treizeci şi doi de ani (1979), când m-am întors în Craiova într-o nopate de aprilie de la Piatra Neamţ împreună cu colegii mei (de la un festival de muzică şi poezie unde luaserăm marele premiu deorece însuşi marele Emil Boroghină ne instruise), şi astăzi de dimineaţă pomii înverziţi m-au luat prin surprindere.
Ca şi atunci, i-am zărit prin perdea de cum am deschis ochii şi încă nu ştiu cum să mulţumesc pentru acest dar mereu reînnoit.
Săptămâna trecută Anuţa mea alerga după cireşii înfloriţi timid, pe cele mai întortocheate şi mai ascunse alei dintre blocuri. De fiecare dată florile o iau înaintea frunzelor şi de fiecare dată sunt fericit surprinsă de verdele proaspăt.
Nu cred că am o gândire sectant-kitchoasă, dar uneori văd lucrurile şi în felul acesta, la intersecţia credinţei cu arta: http://www.youtube.com/watch?v=nSKd-sqnMM8
La lucruri din acestea gândindu-mă am scris acum doi ani "prozulicile" pe care le-am postat mai jos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu