Fiinţele au o fericire a lor
fiecare
incomparabilă şi ireductibilă
la oricare alta
fiecare fericire se înscrie în
orizontul fiinţei ei
de unde prin comparaţie
ceilalţi nu sunt mai nefericiţi
sau mai fericiţi
cum credeam pe vremea
cînd bunica rămînea liniştită
la fereatră sau la poartă
în urma noastră
şi ne făcea cu mîna cînd
eu, mama, tata, Anca şi Cătă
plecam în vizită sau la film
îmi era milă de ea
vedeam în cuminţenia ei
doar resemnare dar asta
numai pentru că atunci
eu eram cea mai fericită
fiinţă din lume şi
din punctul meu de vedere
oricine altcineva
mai ales bunica mea cea mai iubită
era cea mai nefericită
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu