fiinţele vii nu adorm niciodată
doar ne cheamă în ţinuturi neîntîmplate
dar noi iubim prea puţin fiinţele
nenăscute
casa lor desenată
din semne de punctuaţie dispare
în retorica ferestrelor ce tac
un fel de ceaţă fără rost
se-aşterne peste ele
şi astfel lumea care pentru unii se
numeşte
poezie
este foşnet în amintirea copacilor
şi poartă grija noastră
că apune soarele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu