Pentru a lămuri tăcerea unei ferestre

lacrimile poetului de lângă mine

mă faceau să cred că trăiesc
pentru a lămuri tăcerea unei ferestre
şi era singurul lucru dureros pe atunci:
te despărţeai de tot acel praf
care ţi-a însoţit privirea
şi el se emancipa
în depuneri masive
ajungeau să-ţi sufoce vederea
către pânza păianjenului
cum se emancipa
şi-ajungea să te ţeasă în ea