joi, 19 ianuarie 2012

Colecţionez

sticle de-o jumătate de litru
să le dau de pomană cu vin oamenilor
că le-am dat destul florilor
trandafirul japonez s-a şi ofilit
că i-am dat şi vodcă din greşeală
că nu te-am găsit ieri la fântâni
Bucureştiul rămâne pentru mine
o rană deschisă aici, la colţul căii Victoriei
când se intersectează cu bulevardul Dacia
cu mâinile scoase din buzunare ca să încălzească
zgibulite mâinile mele
aşa încât colecţionez
sticle de-o jumătate să le dau de pomană
împreună cu paduden, nospa, antinevralgic şi ortanol
că numai eu ştiu cât de strâns ne uneau
durerile de stomac şi de oase
greaţa şi lipsa de aer în piept
că numai oasele tale se topeau
pentru oasele mele
că numai lângă tine se poate muri
îţi spuneam
dar ce păcat că nu se poate trăi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu